CÂND PIELEA TA E ÎN JOC

CÂND PIELEA TA E ÎN JOC

 

Nassim Nicholas Taleb

Editura Curtea Veche, 2018, 446 pagini.

 

Despre autor:

Nassim Nicholas Taleb (născut în 1960, la Amioun, Liban) este statistician, practician în matematici financiare și epistemolog al probabilităților. În prezent este profesor de inginerie a riscului la Institutul Politehnic al Universității din New York, având o experiență foarte bogată în evaluarea riscurilor determinate de evenimente rare și impredictibile. În mediul financiar, Taleb a fost supranumit „disidentul de pe Wall Street”.

Daniel Kahneman a propus includerea lui Taleb printre cei mai importanți intelectuali din lume, fiind de părere că "Taleb a schimbat modul în care mulți oameni se gândesc la incertitudine, în special pe piețele financiare”.

A publicat mai multe cărți, dintre care se cuvine a fi menționate Lebăda Neagră, Patul lui Procust și Antifragil.

Despre carte:

Cartea Când pielea ta e în joc este ultima din seria Incerto. Cartea abordează asimetriile ascunse existente în viața de zi cu zi. Autorul consideră că există două categorii de oameni: cei care se implică deplin în ceea ce fac, asumându-și riscurile care decurd din activitățile lor, și cei care-i sfătuiesc pe alții cum să acționeze sau iau decizii „de dragul lor”, încercând să transfere consecințele neplăcute celor care aleg să le urmeze sfaturile sau celor în numele căroa iau decizii, cu alte cuvinte, unii își pun pielea în joc, iar alții nu sau, mai exact, o pun pe altora.

Lucrarea este structurată în opt cărți. În prima carte – cu numele sugestiv Introducere – Taleb se ocupă de pregătirea cititorului pentru conținutul propriu-zis al cărții. În cartea a II-a – Problema agentului, la prima vedere – sunt prezentate cititorului mai multe subiecte, prin intermediul cărora autorul a dorit să surprindă teza că trebuie să ne punem pielea în joc. Aici, Taleb face trimitere la aforismul antic, conform căruia dacă ai prins țestoasele, ai face bine să le mănânci! Cartea a III-a – Cea mai mare asimetrie – are ca idee centrală convingerea autorului că o mână de oameni poate pune în mișcarea lucrurile la un nivel disproporționat, dacă se aplică o regulă asimetrică și cei care acționează își pun sufeletele în joc. În cartea a IV-a – Lupii printre câini – Taleb propune o soluție pentru prevenirea actelor teroriste: împiedicarea familiilor teroriștilor să beneficieze de pe urma acestor acte din partea grupărilor care susțin terorismul. Cartea a V-a – Viața înseamnă asumarea anumitor riscuri – se ocupă inter alia despre Iisus și Tump, analizându-i pe fiecare, prin raportare la modalitatea în care și-au asumat riscuri. Cartea a VI-a – Aprofundarea problemei agentului – surpinde ideea că experții și istoricii pot greși, deoarece ei fac analize din cărți, fără să fi cunoscut direct faptele și fără să cunoască ce înseamnă să-ți pui pielea în joc. În Cartea a VII-a – Religie, credință și punerea pielii în joc – este examinată religia ca modalitate de asumare a riscurilor. În fine, cartea a opta – Risc și raționalitate – este destinată esenței cărții: raționalitatea în asumarea de riscuri, care înseamnă evitarea ruinării sistemice.

În finalul cărții, Taleb ne spune: „Nu există (...) nimic fără punerea pielii în joc (s.n.).