CUGETĂRILE UNUI JURIST

CUGETĂRILE UNUI JURIST

4344

 

Editura Universul Juridic

Mihai Adrian Hotca

 

Aşa cum spuneam în prefaţa cărţii Viaţa prin ochii unui avocat, în scopul evadării episodice din cutia socio‑profesională specifică, pentru a observa şi analiza lumea în ansamblu, mi‑am propus să abordez câteva teme extrajuridice.

Acum, la ediţia a 2-a, constat că am recidivat. Un gând pe care vreau să‑l comunic cititorului este acela că, în interiorul meu, am identificat două personaje (entităţi) – juristul şi nejuristul.

Juristul este entitatea profesională care mă ţine ancorat în realităţile cotidiene, specifice acti­vităţii de avocat şi profesor, iar nejuristul este enti­tatea spirituală paralelă care‑mi permite să cuget, să reflectez şi să mă manifest spiritual în afara paradigmelor ce încorsetează dreptul.

Această carte este dovada că am continuat să acord timp de reflecţie ambelor personaje, adică atât juristului, cât şi nejuristului, chiar dacă în mod disproporţionat (în favoarea primului), având credinţa că cel care exercită profesia într‑o manieră în care aceasta este mai degrabă echivalentă unui hobby şi‑a greşit vocaţia.

Fiind conştient de acest lucru, respectiv că profesia nu trebuie să se identifice cu pasiunile, în scopul evitării riscului ca întreaga energie să‑mi fie acaparată de domeniul dreptului, am continuat abordarea unor subiecte extrajuridice.

Ediţia a 2-a a cărţii cuprinde, în prima sa parte, două eseuri noi – Unde-i minte multă e şi... mult ridicol şi Zâmbetul trist. De asemenea, partea a II-a a lucrării a fost îmbogăţită cu mai multe cugetări culese sau personale.