Editura Universul Juridic, 2019, 189 de pagini.
Ovidiu Predescu
Despre autor:
Autorul este directorul publicațiilor Dreptul și consilier al Procurorului General al României, iar pe parcursul carierei sale a deținut mai multe funcții și calități importante, fiind greu de făcut un inventar al acestora.
Este profesor universitar doctor și a publicat numeroase cărți de referință, nu numai în sfera dreptului, ci și în domenii extrajuridice, care au fost foarte bine primite de cititori, domnia sa fiind unul dintre puținii juriști care se preocupă de cunoașterea din afara dreptului. Recunoașterea valorii deosebite a lucrărilor profesorului Ovidiu Predescu a fost certificată, de mai multe ori, prin premiile acordate de cele mai prestigioase foruri.
Despre carte:
Am avut plăcerea egoistă și, totodată, oanorea să fiu primul cititor al cărții DREPTURILE OMULUI ŞI ORDINEA MONDIALĂ. CUM SĂ TRĂIM, ÎNTR-O LUME A SCHIMBĂRILOR EXCEPŢIONALE, scrisă de Domnul prof. univ. dr. OVIDIU PREDESCU, Directorul publicațiilor Dreptul și consilier al Procurorului General al României.
De la început vreau să atrag atenția că este o lucrare excepțională, care abordează rolul esențial al Dreptului, la rândul său în transformare, în procesul complex și complicat de schimbare accelerată a societății postmoderne. Lumea prezentului abundă de evenimente impredictibile sau lebede negre pe care este nevoită să le depășească în condiții acceptabile. Este vorba despre pericole, precum iliberalismul, migrația, noile tehnologii, terorismul etc.
Prin lucrarea sa, Domnul profesor se străduiește să pună în lumină probleme și, în același timp, să ofere soluții, să propună măsuri și modalități de rezolvare.
Cartea, ce poartă un titlu foarte inspirat, este o colecție de 9 eseuri, publicate de autor, în ultimii ani, în periodice de prestigiu (revistele Dreptul, Universul Juridic, Dilema Veche, Legal Point).
Primul eseu poartă titlul Dreptul și statul de drept față în față cu provocările începutului mileniului al III-lea, în cadrul căruia sunt formulate mai multe întrebări. Întrebarea centrală pe care distinsul mânuitor al condeiului o adresează este aceea dacă triada de tip liberal – democraţie, stat de drept şi drepturile omului –, cu ajustările de rigoare impuse de noile realităţi ale secolului al XXI-lea de natură tehnologică, economică, culturală – în diversitatea ei –, juridică şi politică, va reuși să influenţeze în continuare societatea omenească, cel puţin până la orizontul anului 2050? La această întrebare, găsim în carte răspunsul neechivoc al autorului, care apreciază că statul de drept nu și-a încheiat misiunea. Dimpotrivă, domnia sa consideră că importanța Dreptului a sporit și, de asemenea, va crește în viitor, întrucât problemele și provocările generate de extinderea globalizării, implementarea noilor tehnologii etc. fac necesară o reglementare urgentă, adică este necesară intervenția prin mijloace juridice. Iată un scurt fragment, deosebit de relevant, din opera de față: „Așadar, se impune tranziția cât mai scurtă de la o atitudine pasivă, deloc potrivită acestor vremuri, la una activă, angajantă, în vederea găsirii răspunsurilor adecvate la aceste schimbări rapide și de fond din societate – una a cunoașterii bazate pe înaltele tehnologii –, pentru ca omenirea, prin drept și în cadrul unui stat de drept, să poată să-și împlinească misiunea sa pe acest pământ (s.n. M.A.H.)”.
Al doilea eseu portă numele Montesquieu și penalizarea vieții publice, în cadrul căruia autorul analizează teme de stringentă actualitate, precum judiciarizarea politicului și penalizarea vieții publice, constatând trecerea din „universul democrațiilor de confruntare și de reprezentare” în cel al „democrațiilor de imputare”. În suținerea punctelor sale de vedere, Domnul profesor OVIDIU PREDESCU face trimitere la P. Rosanvallon (A se vedea lucrarea Contrademocrația. Politica în epoca neîncrederii, Ed. Nemira, București, 2010).
Al treilea eseu este destinat temei Populism şi naţionalism versus valorile şi obiectivele Uniunii Europene, în cuprinsul căruia Domnul profesor demonstrează, încă odată, că face parte din categoria autorilor care ridică probleme și apoi propun răspunsuri sau oferă soluții. Domnia sa este, pe bună dreptate, de părere că viitorul Europei nu poate fi conceput în afara unei integrări mai accentuate, pe palierele politic, juridic, securitate şi militar, precum şi cu o dezvoltare economică durabilă în scopul protecţiei mediului şi al grijii faţă de generaţiile următoare. Toate aceste obiective nu se pot realiza decât în cadrul Statelor Unite ale Europei, concept deloc nou. Astfel, în anul 1934, chiar din România, se lansa un apel esperanto cuprinzând 10 puncte vizionare pentru realizarea Statelor Unite ale Europei, ce solicita europenilor, printre altele, să ceară constituirea unei armate europene comune şi introducerea unei monede unice.
Eseul ce poartă numărul IV este o continuare, oarecum firească, a precedentului. Reziliența Uniunii Europene în contextul social-politic și economic european și mondial este eseul care îmi aduce aminte, în primul rând, de faptul că Domnul profesor este cel care a vorbit la no, pentru prima dată, despre conceptul de reziliență. Plecând de la pericolele cu care se confruntă Uniunea Europeană, printre care se numără iliberalismul, pe care-l consideră, alături de alți autori, ale căror opinii le întărește, „o democrație low cost” , adică o specie a democrației în care se afirmă și conduc cei legitimați de votul politic, deși nu susțin valorile democratice, lipsindu-i pe cetățeni – votanți ori nevotanți ai lor – de principalele drepturi și libertăți fundamentale, prin forțarea limitelor constituționale în materie. Concluzia înțeleaptă, exprimată în cadrul subiectului, este că înfăptuirea coeziunii la nivelul Uniunii Europene, caracterizată prin unitatea, cooperarea şi solidaritatea între statele membre, este singura în măsură să asigure un viitor Uniunii.
În eseul al cincilea - Drepturile omului în contextul civilizației contemporane –, care poate că nu întâmplător se află chiar în mijlocul operei, analizează importanța drepturilor omului și libertăților sale fundamentale în societatea contemporană. Inspirat de două cărți scrise de doi importanți autori ai zilelor noastre – Cum de putem trăi împreună, a lui Pierre Manent, și Civilizația spectacolului, a lui Mario Vargas Llosa – Profesorul arată, pe un ton ferm: „înainte de a globaliza orice altceva, trebuie realizată globalizarea spirituală a umanității, adică a demnității fiecărui om (s.n. – M.A.H.), în sensul că fiecare ființă umană are dreptul a pretinde să-i fie respectată demnitatea, dar și obligația de a respecta demnitatea celorlalți semeni ai săi într-un cadru politic adecvat recunoașterii și garantării acesteia dimpreună cu drepturile și libertățile fundamentale care țin de nevoile și dorințele naturale ale individului”.
Al șaselea eseu, ce se ascunde parcă sub titlul Drepturile omului şi ordinea mondială, distinsul universitar reiterează o teză a sa mai veche, potrivit căreia drepturile şi libertăţile fundamentale nu sunt conferite de dreptul internaţional, ci îşi au sorgintea în identitatea universală a persoanei umane, adică sunt legate de simpla calitate de fiinţă umană. Iar sub aspect juridic, noţiunea “drepturile omului” desemnează un ansamblu de norme juridice internaţionale prin care sunt recunoscute individului atribute şi facultăţi care îi asigură demnitatea, libertatea şi dezvoltarea personalităţii sale şi care beneficiază de garanţii instituţionale.
Eseul cu numărul VII – Libertatea de exprimare sub forma diversităţii şi confruntării de opinii – este destinat analizei mijloacelor de protecție a drepturrilor omului și libertăților omului. Foarte interesantă este teza potrivit căreia o armă puternică, poate cea mai puternică, de apărare a drepturilor şi a libertăţilor omului împotriva oricăror manifestări antidemocratice este libertatea de exprimare – a difuza în orice formă propriile idei şi concepţii. În argumentare, pentru susţinerea acestei idei frumoase și generoase, autorul apelează la spusele lui John Stuart Mill care, în cunoscutul său eseu intitulat Despre libertate acesta arătă: ”... pentru starea mentală bună a oamenilor... este necesară libertatea de opinie şi libertatea exprimării opiniilor... dacă o opinie este înăbuşită, rămâne posibil ca, pe cât putem noi şti cu siguranţă, acea opinie să fie adevărată. A nega acest lucru înseamnă a presupune că noi înşine suntem infailibili.... chiar dacă opinia înăbuşită ar fi greşită, ea poate să conţină, şi foarte adesea conţine, un dram de adevăr; şi cum şi opinia generală sau dominantă într-o anumită chestiune reprezintă numai rareori sau chiar niciodată întregul adevăr, numai prin confruntarea opiniilor opuse putem avea şansa de a ajunge la restul adevărului... chiar dacă opinia unanim admisă ar fi nu doar adevărată, ci ar cuprinde întregul adevăr, dacă nu se permite ca ea să fie contestată cu toată vigoarea şi seriozitatea, cei mai mulţi dintre aceia care o acceptă o vor împărtăşi în felul în care sunt împărtăşite prejudecăţile, cu prea puţină înţelegere şi sensibilitate pentru temeiurile ei raţionale. Şi nu numai atât”.
Eseul nr. VIII este rezervat unei întrebări grele – Se îndreaptă lumea noastră spre o nouă formă de tribalism prin iliberalism? Plecând de la realitatea că în iliberalism majoritatea dictează şi nu guvernează, iar instituţiile statului sunt, în mod intenționat, slăbite prin măsuri de ordin legislativ, dar şi prin angajarea unor persoane servile, şantajabile şi, pe cât posibil, cu o pregătire profesională îndoielnică. Într-un asemenea cadru, ţintele preferate sunt justiţia şi lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Este evident că primul care are de suferit este statul de drept, care este atins în însuşi fundamentul său; apoi, cetăţeanul pus în faţa unor limitări fără precedent ale drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale. Prin urmare, ne găsim în situaţia politicii de guvernare fac ce vreau până la alegerile viitoare, pentru că a fost legitimată de votul unei majorităţi conjucturale, fără a se avea în vedere o realitate greu de contestat, dar şi foarte dificil de gestionat: lumea în care trăim se caracterizează prin schimbări excepţionale, nemaiîntâlnite până acum în istoria omenirii şi greu de anticipat în ansamblul lor chiar şi de minţile cele mai strălucite de pe planetă. Aceasta este, din păcate, concluzia inplacabilă la care ajunge, pe bună dreptate, autorul. Însă, pentru a înlătura acest pericol iminent: „De mare importanţă va fi pe termen lung modul cum omul va reuşi să se raporteze şi să gestioneze, în beneficiul speciei umane, descoperirile ştiinţifice şi progresele tehnologice fără precedent ale secolului al XXI-lea. Prin urmare, apariţia unei noi forme de tribalism, de societate închisă condusă de un regim autoritar, care monitorizează şi controlează totul în numele unei false democraţii, ar împiedica realizarea acestui obiectiv, prin utilizarea rezultatelor revoluţiei informatice împotriva valorilor umanist-liberale; pe cale de consecinţă, aceasta ar duce la anihilarea individualităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor omului, a democraţiei înseşi”.
Lucrarea se încheie cu eseul al nouălea, având titlul Ziua justiţiei – expresie a unităţii şi solidarităţii juriştilor români. În contextul acestui subiect, autorul ne împărtășește dorința domniei sale de a nu trăi într-o societate unde în numele mai binelui poporului înţelesul unor termeni morali şi politici de uz curent ca libertate, lege, drept, egal ş.a. să fie schimbați în contrariul acestora.
După parcurgerea lucrării, la finalul lecturii mele, m-a încercat un sentiment deosebit de confort intelectual, motivat de faptul că am avut prilejul să savurez un produs literar de înaltă ținută, realizat de către unul dintre puținii juriști care au calitatea necesară să scrie atât despre tainele Dreptului, cât și despre chestiunile extrajuridice importante.
Cartea este o operă cu un conținut special, în care se regăsesc probleme fundamentale, idei și soluții importante ale agendei începutului mileniului al III-lea, prezentate regelui – cititorul – într-un stil elegant inconfundabil, de către un lord al Dreptului.
