https://www.youtube.com/watch?v=0paWwVRsREc
Stimat auditoriu,
Ca un intermezzo în cadrul succesiunii de prelegeri de înaltă calitate științifică pregătite de organizatorii evenimentului de astăzi, îmi revine plăcuta sarcină să vă vorbesc despre o lucrare inedită, scrisă de un autor drag mie, pe care îl admir și îl respect atât ca profesionist, cât și ca om – profesorul Mihai Adrian Hotca. Lucrarea „Gașca de la Drept” a apărut foarte de curând – este „caldă”, am putea spune, însă nu doar prin faptul că a fost scrisă în această vară și tipărită zilele trecute, cât și prin senzația pe care mi-a lăsat-o după ce am terminat să o citesc. Este un experiment, cred eu, prin care autorul – care a experimentat deja scrierea științifică, cea poetică și pe cea publicistică – a abordat un domeniu de nișă, în care se îmbină inspirat și firesc, natural aș putea spune, memorialistica, poezia, jurnalistica, cu mici accente beletristice.
Profesorul Hotca se transformă, așadar, într-un cronicar care, cu talent și stil, ne relatează întâmplări din viața unor personaje atent creionate, care pot fi grupate în cele două tabere beligerante: studenții Facultății de Drept și profesorii acestora. Dar nu este vorba despre o confruntare, ci, mai degrabă, despre o acurată și firească prezentare a devenirii tinerilor care, din boboci mai mult sau mai puțin speriați, se transformă pe parcursul anilor de studii, sub influența și călăuzirea profesorilor lor dedicați, dar și ca efect al întâmplărilor vieții extra-universitare, care își pun amprenta pe nesimțite asupra viitorului lor. Imaginile, evenimentele, personajele sunt inspirate, o parte dintre ele, din realitate, din anii studenției autorului, precum și din activitatea sa de dascăl.
Lucrarea este, așadar, o cronică a vieții de student la Drept, prezentată aproape teatral, căci cele cinci capitole precedate de Preambul se succedă asemenea actelor unei piese de teatru: începuturile vieții studențești, dobândirea sensului, înțelegerea seriozității lucrurilor, proximitatea finalului și, în fine, absolvirea.
Și pentru că, vă spuneam, autorul a încercat altceva în această lucrare, vă spun că primul lucru care mi-a atras atenția a fost alegerea cifrei 7, respectiv protagoniștii sunt 7 studenți la Drept repartizați în grupa H, un fel de 7 „pitici-novici-boboci” care se desăvârșesc pe băncile Facultății de Drept – această „Albă ca Zăpada” a Dreptului și a Justiției.
Însă cifra 7 este bogată în semnificații ascunse, fiind considerată o cifră sacră (suma dintre trinitatea divină și cele patru puncte cardinale). Sunt 7 culori care alcătuiesc curcubeul, 7 continente, 7 minuni ale lumii antice, iar aceste observații pe care le-am făcut sunt importante deoarece frapează modul în care autorul a creionat cele 7 personaje – 7 tipologii ale studentului la Drept, 7 adagii latine care le definesc și 7 aspirații diferite în materia carierei de urmat:
– Teo este diva tupeistă căreia autorul i-a atribuit adagiul carpe diem, quam minimum credula postero („trăiește clipa și fii cât mai puțin încrezător în viitor”);
– Ema, tocilara timidă, este expresia vie a adagiului repetitio est mater studiorum („repetiția este mama învățăturii”) și are ca motto în viață „Succesul este 1% talent și 99% transpirație”;
– George și Gabriel, amintiți împreună, sunt tăcuții serioși din mulțime, care-şi văd de obiectivele stabilite, iar mottourile lor în viață sunt „Ce-i în mână nu-i minciună” și „Avem lămâi, hai să facem limonadă!”;
– Ana, descurcăreața altruistă, știe că de gustibus et coloribus non est disputandum („gusturile și culorile nu se discută”) și se ghidează în viața studențească după maxima teoria sine praxis sicut rota sine axis („teoria fără practică este precum roata fără osie)”;
– Igor este sofisticatul spontan și sensibil, descris simplu prin adagiul amor fati et valere („iubește-ți soarta și fii virtuos”). Este personajul cel mai cuprins de frământări și întrebări existențiale, sub povara cărora va fi copleșit;
– Lui Simion, prudentul, i se potrivește cel mai bine rugăciunea Gestalt a lui Perls: „Nu am venit în această lume pentru a trăi la înălțimea așteptărilor tale, iar tu nu ești în această lume pentru a trăi la înălțimea așteptărilor mele. Tu ești tu și eu sunt eu, iar dacă, din întâmplare, ne întâlnim unul cu celălalt, e minunat”.
Nu întâmplătoare sunt alegerile acestor personaje în ceea ce privește profesia juridică ce li s-ar potrivi cel mai bine: Teo și Ana doresc să devină judecătoare, Igor – procuror, Gabriel – avocat, în vreme ce Simion (despre care vă las să descoperiți singuri cum va finaliza facultatea) consideră că o discuție despre alegerea profesiei juridice este prematură în anul I, existând numeroase alte oportunități în afara celor clasice, de magistrat sau avocat, iar o alegere a profesiei trebuie făcută în cunoștință de cauză, doar după parcurgerea materiei și a unor stagii de practică.
De asemenea, atunci când narațiunea tinde să devină prea serioasă intră în scenă un al optulea personaj – Tedy, bufonul grupei, sau, așa cum îl numește autorul, „oaia neagră”. Îl recunoașteți, vă amintiți de el? Cu toții am avut un astfel de coleg care descrețea atât frunțile noastre, cât și pe cele ale profesorilor, o pată de culoare în peisajul aparent grijuliu al cursurilor și seminarelor de la Drept.
Ce au în comun acești protagoniști? Dorința de cunoaștere, teama de necunoscut, elanul tinereții și dorința descoperirii menirii fiecăruia prin intermediul Dreptului, elemente pe care autorul le sintetizează într-un citat fascinant atât prin comprehensiunea de care dă dovadă, cât și prin simplitatea transpunerii ideilor:
„Perioada studenției constituie oportunitatea unică ce ne permite să încercăm și să parcurgem drumuri nebătătorite, să întâlnim oamenii care ne pot marca întreaga viață profesională sau personală și să dobândim imunitate socială. Când spun imunitate socială mă gândesc la rezistența în fața vicisitudinilor vieții sau a relațiilor toxice și, poate surprinzător, la arta de a preschimba situațiile defavorabile în situații avantajoase ori de a deprinde tehnica temperării succesului, când acesta riscă să ne aducă beția puterii. Printr-o metaforă, imunitatea socială poate fi considerată ca o haină de vremuri grele.”
De cealaltă parte a baricadei descoperim tipologia profesorilor, unii dintre aceștia fiind înnobilați cu porecle sugestive: Wittgenstein – „proful” de Logică, Pretorul – „proful” de Drept roman, Lombroso – „proful” de criminologie, Cicero – „proful” de retorică, cu asistenții săi predestinați – Machiavelli și Thatcher, și mulți alții, spectaculoși, pedagogi desăvârșiți, monumente de cultură și de omenie. Amintirea propriilor mei profesori preferați – „i preferiti” – s-a însuflețit ca urmare a parcurgerii întâmplărilor din carte și am rememorat cu nostalgie ceea ce pot să numesc ca fiind cei mai frumoși patru ani ai tinereții – anii petrecuți la facultatea de Drept.
Autorul ne ghidează printr-un puzzle de întâmplări, momente și informații, prezentându-ne radiografia vieții de student la Drept, cu fascinantele cursuri, primele iubiri studențești, glume și momente serioase, probele de foc ale examenelor, trecerea în neființă a unui profesor, abandonul unuia dintre protagoniști și criza sa depresivă, contactul direct cu legea din perspectiva „făptuitorului”, a unuia dintre protagoniști ș.a. Toate acestea ne trimit într-o aparent imposibilă călătorie în timp, ne fac să retrăim pe nesimțite acei ani frumoși și fascinanți pe care toți cei prezenți în această sală i-am parcurs – studenția la Drept, cu toate „bunele și relele” sale. În același timp, retrăim acele momente în care, copleșiți de complexitatea materiei și a vieții de adult, ne-am pus fiecare dintre noi probleme fundamentale, precum renunțarea la un drum ales inițial dacă am descoperit la un moment dat că nu ni se potrivește Dreptul sau relația dintre profesie și pasiunile personale, care anume dintre acestea ar trebui să primeze.
Și dacă toate acestea nu vi se par de ajuns, lucrarea este presărată cu butade, vorbe cu tâlc, sfaturi disimulate, poezii – parte creații proprii ale autorului, parte ale unor mari nume, precum Edgar Allen Poe –, teorii și informații din domenii diverse, precum economie, psihologie judiciară, inteligență artificială și digitalizare, noua revoluție culturală și multe altele, toate arătându-ne monumentala cultură generală a profesorului Mihai Adrian Hotca. Această cultură nu este expusă ostentativ, ci firesc, natural, pe parcursul prezentării cursurilor de Drept civil, Drept penal, Drept constituțional, Drept roman, Economie, Criminologie, Istoria dreptului, Retorică ș.a., la care cei 7 protagoniști participă, iar finalul reprezintă o chintesență a vieții, prezentată sub forma discursului la cursul festiv, de către șeful de promoție.
Dați-mi voie să închei această superficială prezentare cu un citat din discursul final, care constituie un îndemn pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl urmăm chiar și acum, când ne-am ales deja de ceva timp profesia și ne străduim să răspundem cerințelor și să facem față atât provocărilor vieții de jurist, cât și ale vieții personale, pe care o voi numi, cu voia dumneavoastră, extra-juridică:
„Dintr-o altă perspectivă, nimic din ce-i omenesc să nu vă fie străin, dar orice veți face să faceți cu moderație. În plan profesional, vă recomand să aveți măsură, să fiți echilibrați și riguroși, iar în viața privată să iubiți și să lăsați să fiți iubiți fără limite, căci măsura în partea spirituală a vieții noastre o fixăm noi, nu legile sau autoritățile!”
Vă mulțumesc!
