GÂNDIRE RAPIDĂ, GÂNDIRE LENTĂ

GÂNDIRE RAPIDĂ, GÂNDIRE LENTĂ

460

 

Daniel Kahneman

Ed. Publica, 2015, 749 pagini

 

Despre autor:

Daniel KAHNEMAN este profesor emerit Eugene Higgins de psihologie la Universitatea Princeton şi profesor emerit de politici publice la Pinceton s Woodrow Wilson School of Public and International Affairs.

În anul 2002, Daniel KAHNEMAN a primit Premiul Nobel în Ştiinţe Economice pentru contribuţii în teoria deciziei, realizate împreună cu Amos Tversky.

Referitor la Daniel KAHNEMAN, Steven Pinker (profesor de psihologie la Harvard) spune că acesta: „se numără printre cei mai influenţi psihologi din istorie şi cu siguranţă este cel mai important psiholog în viaţă. Are darul de a scoate la iveală trăsături remarcabile ale minţii omeneşti, multe dintre ele devenind între timp texte clasice de manual şi părţi ale ştiinţei convenţionale. Opera lui a remodelat psihologia socială, ştiinţa cognitivă, studiul raţiunii şi al fericirii şi economia comportamentală”.

Despre carte:

Cartea Gândire rapidă, gândire lentă are cel puţin două calităţi sesizabile de la primele sale pagini: prima este aceea că dezvăluie cititorului unele aspecte foarte interesante despre biasuri (în accepţiunea de tendenţiozitate, părtinire sau preconcepţie) şi intuiţie, iar a doua calitate constă în aceea că, deşi analizează eroarea umană, nu denigrează câtuşi de puţin inteligenţa omenească. Apoi, cartea se evidenţiază prin faptul că dezvoltă şi redefineşte psihologia socială şi economia comportamentală.

Despre această carte, William Easterly (Financial Times) a spus: „S-au scris multe cărţi bune despre raţionalitatea şi iraţionalitatea umană, dar doar o singură capodoperă. Această capodoperă este cartea scrisă de Daniel KAHNEMAN, Gândire rapidă, gândire lentă

Iar Nassim Nicholas Taleb a spus: „Aceasta este o carte de referinţă în gândirea socială, de acelaşi calibru cu Avuţia naţiunilor de Adam Smith şi Interpretarea viselor de Sigmund Freud

În cadrul lucrării, autorul îşi prezintă viziunea sa asupra modului de funcţionare a minţii, relevând atât performanţele sale uimitoare, cât şi deficienţele gândirii intuitive. Cartea este structurată în 5 părţi.

Partea întâi se ocupă de elementele de bază ale unei abordări bisistemice a judecăţii evaluative a deciziei, făcând diferenţierea dintre operaţiile automate ale Sistemului 1 (intuiția) şi operaţiile controlate ale Sistemului 2 (deliberativ) şi arată cum memoria asociativă construieşte mereu o interpretare coerentă a ceea ce se petrece.

În Partea a doua, autorul răspunde la întrebarea: de ce este atât de greu pentru oameni să gândească statistic?, ajungând la concluzia că de fapt Sistemul 1 nu este proiectat să gândească statistic.

Partea a treia abordează supraestimarea cunoașterii lumii de către oameni și subestimarea rolului hazardului în producerea evenimentelor. Autorul examinează supraîncrederea în sine, alimentată de iluzoria certitudinii retrospective. Postfactum, după survenirea evenimentelor, ni se pare plauzibilă producerea acestora, dar aceasta este o iluzie, așa că trebuie să rezistăm acestei ispite.

Partea a patra este rezervată, inter alia, analizei modalităților în care deciziile umane se abat de la regulile de raționalitate, existând tendința decidenților de a trata problemele în mod izolat, iar nu cu luarea în considerare a efectelor de încadrare.

În partea a cincea, autorul descrie cercetările recente care au introdus distincția dintre două euri ale ființei umane, eul experiențial (expunerea la suferință nenecesară) și eul evocator (când aleg ulterior episodul pe care-l doresc să-l repete).